miercuri, 1 iunie 2011

Ziua Holocaustului in Romania

Ca si in cazul unui om, in cazul unei comunitati absenta memoriei este nociva. A devenit un truism sa se spuna ca cei care isi uita greselile sunt condamnati sa le repete. Dar si rememorarea in exces poate avea efecte negative. Putem vorbi de exces de memorie in ceea ce priveste Holocaustul din Romania? Dimpotriva, in aceasta privinta suntem mai degraba in prima situatie: uitare, ignorare si minimalizare a fenomenului. De aceea mi se pare binevenita Hotararea de Guvern nr. 672, din 5 mai 2004, care instituie ziua de 9 octombrie ca "Ziua Holocaustului" in Romania.
Pe 9 octombrie 1941 a inceput deportarea evreilor din Romania, in vagoane de marfa incuiate, ce au luat drumul catre Transnistria si Auschwitz. Au murit de epuizare, frig, foame, boli sau de glont intre 280.000 si 380.000 de evrei. De asemenea, peste 25.000 de rromi au fost deportati, iar dintre acestia mai mult de 11.000 si-au pierdut viata.
Din acest motiv s-a ales ziua de 9 octombrie ca "Ziua Holocaustului" si nu alta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu